COPILARIE

Copilarie...

Jucam pac-pac cu tevi cu cornete, puscam capse de la pistolase gen cowboy.Jucam lapte gros, saream capra, jucam seara tarziu pe la scari de bloc flori, fete si baieti.Jucam paradis, ciocolata, gimi pe asfaltul prafuit dintre blocurile de beton gri.Bateam mingea toata vara pana sera prin curtile scolilor si spatele blocurilor inverzite, de multe ori bubuind ba geamurile vecinilor, ba mingile cumparate din cheta, acele mingi rosii de cauciuc cu buline albe.Nemteasca, fotbal-tenis, bambilici, ratele si vanatorii, pase-pase-gol…sunt doar cateva dintre jocurile cu mingea din copilarie.
Eram mici soldati in tara, tara vrem ostasi.
Scoala…cu completari in oracolele fetelor…cine pe cine saruta, cine pe cine viseaza, cine pe cine uraste, simpatizeaza.Nu…nu erau prostiaore, erau adevarate enigme pentru mine…pentru noi.
Venam plini de noroi pe “hainele bune de scoala”, cum le ziceau parintii nostri.Adoram sa gasim balti si sa sarim in ele cand ploua, ne stropeam, urlam, ne zbenguiam.
Iarna…razboaie intre strazi vecine cu bulgari, cetati imense construite din rotocoale uriase de zapada, oameni de zapada pentru care sacrificam hain de prin casa, morcovi de prin frigidere, confectionam maturi din garduri de uscaciuni.Ne udam din cap pana-n picioare, intram aproape degerati in casa, plini de muci…si asta dupa ce insistau ai nostrii de pe geamuri sau balcoane sa urcam sus… “ca pun eu cureaua pe tine”.Ne mai pasa?
Ne agatam de masinile ce mergeau incet pe strada noastra iarna, prin omat, lasandu-ne trasi pe gheata, fugind care incotro cand ne dibuiau soferii in retrovizoare.
Monstrii construiti din brazi, arsi pe ruguri de vii, ne conturam adevarate basme si legende din simple banalitati.Ne imbulzeam, destul de dureros uneori, la capetele ghetusurilor formate pe trotuare, impiedicand oamenii sa treaca, urlam de bucurie, de durere, eram niste pusti lipsiti de orice griji.
Fulgii ce acopereau noaptea totul pe strada ii urmaream cum danseaza in zborul lor spre patura deja asternuta de nea, facandu-si culcus printre fratii lor deja cazuti.
Soarele vara ce ne trezea dimineata, stateam cu ochii intre-deschisi zambindu-i.
Ploaia ne imbufna, dar asta nu ne impiedica sa n jucam in scari de bloc.Puneam in scena piese de teatru, faceam schimburi de jucarii, jucam carti…septica americana, romaneasca, killer te acuz, kems, popa-prostu.
Eram inspaimantatori in Dacii si romanii, afaceristi in Monopoly, frati in Nu te supara frate.Invatam ce sunt obstacolele in Sus si jos.Compuneam cuvinte in Scrabble.Jucam rummy, sah, table, moara.
Ne jucam oameni buni…am fost copii.
Insa urasc copii.Urasc gandul de a face un copil.Si am argumente pentru a spune asta.Am si argumente pentru a iubii copii…insa nu asta vreau sa arat.
De ce urasc idea de a avea un copil ?
Pentru ca…copii din ziua de azi nu se mai joaca cum ma jucam eu…nu-si mai traiesc acea copilarie “zbenguita” ca si a mea.Copilul meu nu vreau sa se nasca in aceasta lume…sa creasca in aceasta lume…care isi doreste din ce in ce mai mult sa imbatraneasca inainte de vreme.Nu…nu vreau…si cu asta basta.
Eu am trait frumos…am crescut frumos…am ajuns cum sunt acum cu copilaria aceea in spate.Vreau sa traiasca si copilul meu…copii mei…asa…vreau sa fie la fel cum a fost si sunt eu…fericit.

Al vostru…ueco…intotdeauna copil…vesnic copil…eu