Mia

In octombrie 2007 n-aveam cum sa visez ca voi ajunge la MIA (1000) de vizitatori unici vreodata. Dar uite ca am atins si acest prag. Ceea ce a inceput ca un moft la aceea vreme, a ajuns o casuta a mea unde imi impartasesc cu voi gandurile, emotiile, faptele, cele auzite si cele vazute. SIMTURI are toata lumea, cele din acest blog sunt ale mele. Si sunt sigur ca multi le impartasiti de altfel, dovada sunt vizitele si comentariile postate de voi.

Cu aceasta ocazie multumesc tuturor celor care mi-au viziat blogul si mi-au citit posturile.

Voi incerca in continuare sa mentin cursul acesta bun al blogului, bineinteles cu ajutorul vostru. Sper sa fiti alaturi de mine in continuare si sper si eu sa nu dezamagesc intr-un fel sau altul.

Precizez din nou ca acest blog este un blog personal. Nu politic, nu sportiv, nu jurnalistic sau mai stiu eu din ce domeniu. Ceea ce scriu ma reprezinta si ma caracterizeaza in totalitate. E locul in care nu pot fi fals, nu pot insela, ci pot fi exact asa cum sunt eu, cu bune si cu rele, dur si sensibil, prost si istet. Si obligatoriu creativ. SIMTURI sunt eu!

De voi a depins atingerea pragului de 1000 de vizite unice, de mine va depinde urmatorul obstacol de depasit, adica atingerea a 100 de posturi pe acest blog. Nu e graba, calitatea primeaza inaintea cantitatii ;).

Va multumesc inca o data de vizite si va incurajez spre a acorda blogului feed-back de cate ori simtiti nevoia prin postarea de comentarii la posturi. Vreau sa comunicam mai mult, sa ne cunoastem mai mult, eu si voi. Suntem oameni, simtim frumos, traim frumos, suntem frumosi prin ceea ce suntem si facem. Vizite si comentarii, asta e cheia potrivita ;).

La mai multe...vizite! :D

16 Decembrie

Azi, acum doua decenii, mai exact pe 16 Decembrie 1989 s-au tras primele focuri ce anuntau izbucnirea Revolutiei in Romania. Timisoara, Piata Victoriei, fosta Piata Operei, a fost locul de unde a pornit totul.
Ca a fost sau nu o revolutie de starpire a comunismului sau o lovitura de stat, asta conteaza prea putin, e de domeniul politicului. Ceea ce conteaza e ca in aceea zi multi au plecat de acasa fara sa stie ca nu se vor mai intoarce vreodata, multi si-au vazut pentru ultima oara copiii iesind pe usa casei, multi au inrosit Piata Victoriei cu propriul sange pentru ceea ce ei credeau a fi libertate.
Nu voi mentiona ce se intampla azi, dupa 20 de ani. Nu voi mentiona la ce nivel e politica dupa acest interval. Scriu pentru 16 Decembrie 1989, nu pentru 16 Decembrie 2009. Scriu pentru mortii de atunci, nu pentru vii de acum. Scriu pentru suflet, nu pentru corp. Scriu ca sa nu tac. Scriu pentru ca ei merita asta. Scriu ca sa nu uit, pentru ca nu avem voie sa uitam. Scriu pentru ca am tot respectul pentru ei. Pentru curajul lor, pentru jertfa lor, chiar si pentru inconstienta cu care se aruncau cu piepturile in fata rafalelor de automate.

Viata de om 2: Versuri

Și-am aruncat vise
În lupta cu timpul
Anilor le supraviețuiam
Dar ele-și găseau sfârșitul.
Și încă un plan eșuat
Înc-un compromis realizat
Încă un prieten trădat
Înc-o fată de uitat.
Înc-o stradă de umblat
Înc-o țigară de fumat
Înc-un pahar terminat
Înc-o zi de salar de așteptat.

N-am făcut cine știe ce boacăne
Deși au fost întâmplări
Ce mă prindeau în diferite toane.
N-am urât oameni
Din contră, de iubit mi-a fost mai mereu foame.
Și-am greșit și eu ca mulți alți semeni
Și-am plătit greu, înconjurându-mă de temeri.

Griji și frici ce vroiau a mă ține pe loc
Cu toate astea m-am zbătut
N-am stat jos
M-am ridicat și-am alergat
N-am zis niciodată stop.
Și doar pașii-și știu drumurile bătute
Și doar ochii-și știu cele văzute
Și câte cuvinte au fost de urechi auzite
Nu mă opresc aici, merg înainte.