Acum cateva zile am revazut-o dupa deja prea mult timp. La fel de fermecatoare, la fel de amagitoare, la fel de rece. Rece ma simteam eu, caci ea era infierbantata. M-a intrebat ce mai fac, cum o mai duc. Nu prea am avut ce sa-i spun, nu realizasem mai nimic de la ultima noastra intalnire. Ea insa, uau. Umblase prin lume, pielea ei deborda de mirosuri exotice. Chiar atunci venise din Tara Lalelelor. Se simtea lucrul acesta la ea. Din vorba in vorba, desi previzibil, m-a sarutat spontan. Acelasi gust deosebit, aceleasi zgribulituri pe piele mea. Si-a cerut scuze, acuzand circumstantele si ambianta ce se formase acolo. Nu i-am acceptat scuzele! Pentru ca mi-a placut. Am sarutat-o si eu. Iar si iar si iar. Nu ma saturam de ea. m-a "dat" cu capul de toti peretii, m-a ridicat la cer fara sa fi cerut eu asa ceva. Uitasem amandoi ca e lume in camera si ne-am impreunat intr-un joc al simturilor inmuiate. Caci eram inmuiat dupa atingerea buzelor ei, eram pleostit, radeam ca un tembel. Mii de idei faceau raliuri in capul meu, nu reuseam sa opresc una si sa o vizualizez cum trebuie. Am incercat sa-i mai vorbesc, dar nu reuseam sa leg doua-trei cuvinte. Parca eram analfabet. Ma auzeam si radeam de ce auzeam ca ziceam.
M-a lasat terminat, bucuros. Si a plecat. Nu stiu unde, dar stiu de ce. Ca sa mi se faca dor de ea intr-o zi si s-o caut. Unde? Nu stiu nici asta, dar sper ca o voi gasi. Maine, poimaine, oricand.
Oricum, m-a facut sa nu mi-o doresc pentru totdeauna in viata mea, ci doar in anumite momente. Cred ca asa e cel mai bine, dorul dintre intalnirile noastre va face contactul dintre noi mult mai puternic, mult mai strans si mult mai savuros.
Maria Ioana. Atat!
PS: Pentru video-urile pe aceasta tema merg tot pe mana Mariei Marihuana, cea pe care am preferat-o si aici. Ca fapt divers, am parte de acordul ei in postarea clipurilor, cu conditia sa aiba si ea parte de traducerea textelor aparute in combinatie cu clipurile ei ;). Asta ca sa nu ziceti ca fur ;)
Pace si fum!
Se afișează postările cu eticheta fete. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta fete. Afișați toate postările
miercuri, 7 iulie 2010
marți, 29 septembrie 2009
Viata de om 1: Ralu
Raluca. Asa o chema. Ea a fost prima. Era mai mica cu 3 ani decat mine. Putin mai inalta decat mine, foarte frumoasa. Foarte!
Imi amintesc perfect cum a inceput totul. Initial o vroiam doar pentru ca era prietena unui rival de pe strada. Ma batusem in piept in fata tuturor ca i-o voi sufla. Minte de copii, ce mai. Si uite asa a inceput joaca. Nu pot sa-i spun altfel la acel inceput frumos. Schimburi de priviri pe furis, intalniri pe ascuns, biletele de dragoste adolescentina. Ajunsesem deja sa se stie de noi, celalalt trecuse in uitare, probabil si in urma unei altercatii. Parte in parte. Asa procedam noi. Desigur ca l-am dovedit, era punctul pe i la tot ce se intamplase: ii furasem si "gagica" si il si batusem. Incet incet am realizat ce "cucerisem". Nu trecea o zi fara sa ne vedem, fara sa vorbim. Chiar si seara urcam la etajul 4 unde locuia ea si-i lasam biletele sub prag. Ma ascundeam mereu de ai ei, eu fiind considerat un baiat nu tocmai de treaba pe strada noastra. Stateam imbratisati fara sa scoatem vreun cuvant fara sa tinem cont de timp. A fost prima si ultima data cand i-am spus unei fete ca o iubesc. Asta si simteam. Ca au mai urmat persoane pentru care am simtit acest lucru, asta e partea a doua, insa de spus n-am mai spus-o niciodata.
Un an superb, alaturi de o fata superba. Isteata, frumoasa, saruta fenomenal. Ce-mi mai puteam dori? Se pare ca nimic. Si cu nimic m-am ales.
Chiar asa! M-am ales pana la urma cu nimic. Sor-mea, in joaca, impreuna cu o prietena de-a ei, au oprit-o intr-o zi si i-au spus ca m-au vazut sarutand o alta fata la scoala. Baliverne desigur. Ce nevoie aveam eu de altceva cand aveam tot ce-mi facea sufletul sa tresalte langa mine? Eh, asta-i mersu` cateodata. In iarna ce a urmat acelui an superb, m-a luat de mana si m-a tras in casa scarii ei. Mi-a sarit in brate si plangand m-a intrebat daca o iubesc. Evident ca o iubeam si evident ca asta i-am si spus. M-a intrebat daca e adevarat ce spune sor-mea si cealalta tipa, cum ca m-au vazut sarutand o alta fata. In acel moment chiar nu mai stiu ce a trecut prin mine. Acel moment l-am regretat mult timp dupa aceea. Am fost prost. Cum putea sa creada pe altcineva in afara de mine? Ma simteam jignit, era o chestie ce eu n-o suportam. Vedeam o lipsa de incredere prin aceea intrebare. Si cuvintele au iesit: "Da, am sarutat-o si nu mai vreau sa ne vedem noi doi". Minciuni. Minciuni. Am mintit fara sa stiu ca ma va durea enorm acest lucru. Am iesit rapid din scara si am lasat-o plangand...
A fost prima fata pe care am iubit-o. A fost unica careia i-am spus acest lucru. A fost prima data cand am fost prost. A fost prima data cand am suferit.

Nu mai stiu pe unde umbla, n-am mai vazut-o de cativa ani. S-a pierdut in lumea larga, din unele surse chiar prin Anglia "larga". Sunt sigur ca e la fel de frumoasa ca atunci cand am cunoscut-o eu.
Ea a fost Raluca. Ralu...joi, 11 iunie 2009
Post vacant langa mine/Caut ocupanta/Concurs
În urma perioadei de caniculă ce-mi survolează mansarda fizicului, ce-mi veni mie? Să-mi caut aleasă din popor. Şi nu orice aleasă şi nu pentru perioadă determinată. Cea mai cea dintre cele mai cele, după criteriile mele. Uite că, găsişi ş-o rimă :D.
Deci, şi prin urmare, dau strigare-n jur din peptu-l meu de june. Orice persoană de gen feminin işi poate prezenta oferta ţipătoare/atrăgătoare/cea mai şi cea mai tare într-un mail trimis pe barbu.radu@yahoo.com, ataşand un CV şi o fotografie cât de cât recentă. Data limită e 01.07.2009.
Condiţiile de participare le voi enumera mai jos, cu liniuţă de la capăt :
- vârsta cuprinsă între 18 şi 26 de ani
- greutatea maximă admisă 52 kg
- înălţimea maximă admisă 165 cm.
După cum vedeţi, nu am preferinţe în ce priveşte culoarea ochilor, a părului, a pielii. Dacă nu vă încadraţi în cele trei condiţii elementare, nu vă strofocaţi a-mi trimite mail :D.
Aaaa, ce-am uitat. Cer ceva fără să dau ceva, să-mi fie ruşine :D. Fiind foarte modest din fire (a se nota :P), nu am reuşit să-mi fac un autoportret, aşa că am apelat la o foarte bună amică, ce are impresia că mă stie destul de bine :P.
Eu sunt ACESTA :
R: de treaba sunt?
M: sunt de treaba ori ba?
M: eshte de treaba
R: frumos is?
M: da esti si frumos
R: glumet? hazliu? comic?
M: daaaaaaaaaaaa
R: am bani?
R: :D
M: hm.. la asta nuj ce sa zic
R: nu stii cum sa-mi zici in fata ca n-am?
R: :))
M: :))
R: ok...nu e relevant...continuam...
M: ok
R: istet is?
M: u ma testezi pe mine?
M: esti
R: nu te testez
M: zi acolo
M: :P
R: destept?
M: k eu te ajut
M: eshti si destept knd vrei tu numai
R: am cicluri de desteptaciune vasazica?
M: ai
R: ochii...zi cum mi-s
M: albastri
M: senzuali
M: seducatori
M: sexy
R: constitutia fizica?
M: hai ma radu.. acuma
M: ce naiba
M: :))
R: hai bre...ce faci amu? faci concurenta la fetiscane? :D
R: continuam...
M: bahh handyyy
M: :))
R: cum mi-i paru?
R: fizicu?
M: culoarea sau ce?
R: chestii dinastea
R: ce vrei tu
M: ha ha ha
M: imi curg mucii
R: incerc sa nu-mni imaginez...oricum...pofta mare
M: stiu k nu`ti plac fetele fitzoase. iti plac fetele finute , glumetze, sa stie knd sa vorbeasca si knd sa taca , knd sa faca glume si knd nu...
M: tie in general ce `ti place..
M: tu este genul de persoana caruia ii place natura..
M: esti sensibil
M: in sensul k scri versuri.. chestii
M: shti?
M: ai un caracter puternic. eshti o persoana puternica
R: revin
M: oki
Pentru a vedea cât a înflorit amicuţa mea cu „frumosu’ de mine”, ataşez o fotografie cu premiul (voi înţelege dacă nu primesc nici un mail :P ).
Baftă participantelor! :D
Repet data limită : 01.07.2009

EU...şi ce-aveam în mână :D
miercuri, 3 iunie 2009
Dupa una, alta...ar veni...sau nu
Iarasi. Da! Iarasi mi s-a intamplat. Aceea pata pusa s-a dus cu detergentul super-extra-fantastic din reclame.Si nu a fost nevoie de frecare, doar cat s-a umezit pata si s-a turnat acel detergent miraculos pe ea. Si voila! Pata a disparut.
Ati zice ca e bine ca s-a sters pata. Ei bine, nu! Nu e bine. Era o pata din acelea ce as fi purtat-o mereu pe tricou, azi, maine, poimaine. Ce mai? Zilnic. Acelasi tricou cu pata, in casa, pe strada, la lucru, cand dorm...
Eh, trece si asta. Asta imi zic de o saptamana. Nu-s primul si nu voi fi nici ultimul ce si-a luat-o cu apa si detergent. Poate urmatoarea va persista. Din pacate asta imi zic de vreo doi ani indata. Ba nu! Nu indata, ci acum. Sunt doi. Uau. Nu-mi vine sa cred. Doi. Uf...greu. M.A. mi-a mai aratat ca tricourile sunt la moda si cu pete pe ele. Am sters-o eu pana la urma. Ce-i drept, indirect, dar eu personal „m-am facut” ca arunc detergent pe ea.
Altfel, ce sa zic? Intreb eventual. Who`s next? Sau „i`ll be next to who?”. Ma frec, ca-s calit, la nesfarsit.
Uf, era sa uit. Ia bagati asta in boxe, in surdina neaparat...

sâmbătă, 18 aprilie 2009
IESI PE USA...
Cuvintele sar din gura
Pline de ocari, pline de ura
Ranind sufletul fara cura,
De vindecare
Si toata iubirea moare
Si toate reprosurile se baga la inaintare
Orice fosta mica problema acum e mare.
Si n-o mai vezi frumoasa
Si nu mai ti-e draga
O-njuri
O trimiti pe centura la promenada.
Si-ti intoarce totul zicand ca esti un ratat
Slab la pat
Ca n-aduci bani multi in cas`.
Si atunci vezi negru-n fata ochilor
O palmuiesti, cade jos, incepe sa planga
Iti iei haina de pe pat si iesi pe usa
Iesi pe usa…

marți, 17 martie 2009
SABLONUL
Desi a trecut atata timp, amprenta ei inca imi apasa fiinta. Orice apare in viata mea trece prin stadiile comparative. Dupa cum v-ati imaginat, noutatile cad secerate in fata sablonului. Totul se rotea in jurul ei. Nu vreau sa exagerez si sa zic ca e la fel acum, insa cam in procent de 40% orbiteaza totul in jurul ei. Deunazi m-am uitam peste niste fotografii ale ei. Vechi. De ani. M-am indragostit iarasi de ea. Ba nu, de fapt de cea din fotografii. De actuala EA nu ma leaga nimic. Nu ma atrage nimic, e nula. Insa conceptul de EA staruie. De atunci inca staruie. M-a acaparat si m-a facut robul ei. Desi mi-a zis clar : “Nu te voi putea iubi! ”. “Putea”. Cuvantul asta imi suna a bariera. A zid. A ceva impenetrabil. Ceva nu o lasa, ceva o impiedica. Ceva am priceput la momentul respectiv, desi n-am inteles in totalitate. Cand nu intelegi ceva, accepti. Eu acceptam faptul ca e a mea si sunt al ei, nimic altceva nu conta. Cred ca gresesc aici. Nu a fost a mea niciodata! Dar eu am fost al ei. Si voi fi al ei. Pana voi reinventa SABLONUL.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)